Scrisoare de la un absolvent

„Buna, Dana,

Voiam sa ti spun ca suntem bine, destul de bine, cat mai aproape de normalitate (uneori nici nu mai stiu ce inseamna asta) si ca am facut progrese uriase: este f. spontan, copiaza expresii si le foloseste adecvat si e ca un buretel care absoarbe tot ce e nou, e fascinat de tehnica si ma uimeste cum stie tot la calculator, TV, casetofon , telefon, isi pune singur CD-uri, stick-uri, uneori il intreb eu pe ce apas… Are o memorie fantastica, stie zeci de melodii si poezii si e pasionat de cifre si litere, acum a invatat singur si literele mici de tipar.

Ce consider eu ca ar mai fi la elo problema, ar fi ca inca este destul de activ dar are si momente de liniste si atentie concentrata, ii place la gradi si imi povesteste tot ce face: ce mananca, ce a spus educatoarea, cu ce era imbracata o colega etc. Mi-a zis si directoarea gradinitei: spune tot! Stereotipii nu prea mai are, decat verbale mai mult, uneori spune poezii pe drum sau canta si face multe asocieri.

Isi aminteste de AITA in special de Alex si Cornelia si imi spune niste amanunte care ma lasa masca.

De multe ori a preferat sa faca gresit unele lucruri, intentionat si se frustra daca facea corect dar acum s-au mai rarit situatiile. Ieri mi-a zis: „daca te uiti la mine cand fac caca iti dau una de vezi stele verzi”. Chiar si asta m-a bucurat :). I-am citit mesajul de la tine si i-a placut inimioara (intra si pe Facebook, mai nou) si m-a intrebat: tu de ce nu i-ai trimis inimioara?

Mi-am propus inca de anul trecut sa va vizitam, dar suntem agitati rau si cu casa, iar Daniel are un proiect la care il ajut si eu cat pot, asa ca suntem pe fuga mereu. Dar, oricum, ne vedem - sper - curand si, sincer, chiar daca nu mai vreau sa mi amintesc de perioada terapiei, ne e dor de voi.

Mi-a zis intr o zi: azi nu vreau la gradi, vreau la Alexutu, care ma iubeste mult… asa ca o sa venim.

Pana atunci, va imbratisam, va pupam si stiti… ca o sa va iubim mereu..”

Am publicat scrisoarea si pe blogul nostru, aici >>>